In mister...

[Olathe]

ooc : Bun, deci m-am gandit sa mai ies putin din monotonie si sa-mi deschid propriul RPG. Nu vom avea mai multe scene intr-un post, deci va fi mai usor... mult mai usor de scris si citit!! Nu stiu ce se va intampla pana la sfarsit. Ideea este aceea a gasirii unor lumi. Dar pana acolo sunt mai numeroase chestii... introductive. Vom face totul pe parcurs, deci inceputul oricarei actiuni e bine venit!! Sa vedem ce ne iese...

bic :

Era o seara ploiasa de mai. Pomii se scuturasera de mult de petalele lor albe, florile parfumate fiind purtate de vant cine stie unde.
Olathe statea, ca intotdeauna, singura in casa ei. Nu ca ar fi fost cine stie ce fire independenta, dar asa ii fusese dat sa traiasca. Familia o alungase atunci cand se afla de secretul ei. Pur si simplu, o izolara undeva de unde sa nu mai poata lua contactul cu ea decat in situatii exceptionale, ca sarbatorile de iarna sau aniversarile celor aporpiati. Atat, nimic mai mult.
Statea cu fata imbujorata lipita de sticla rece a geamului, plina de stopi de ploaie presarati razlet. Ii placea sa-i priveasca cum se scurg, asemenea unor lacrimi ce cad pe un obraz trist. Se ridica de pe fotoliul pe care statuse ghemuita si stranse mai aproximativ de corp halatul ei cenusiu de casa. Apoi auzi o bataie in usa. Fusese una singura, dar plina de hotarare.
Deschise curioasa usa, dar asa cum se asteptase, acolo nu era nimeni. Dand sa se intoarca in casa, realiza ca pe presuletul fleasca din fata intrarii era un obiect infasurat intr-o invelitoare din piele rosiatica. O lua de acolo, curioasa de ce ar putea fi in interiorul pachetului.
Se duse in camera ei si aprinse lumina. Se aseza la birou si deschise cu grija snurul care lega invelitoarea. Din interiorul ei scoase o carte, care era prea veche pentru a putea fi considerata un cadou timpuriu pentru aniversarea ei. Dar era pentru ea. Pe prima pagina scria, cu litere caligrafice si marunte : " Pentru tine, Olathe. Shane, un viitor prieten "
Bun, deci totul i se parea deja ciudat. Dar ii placea cum suna numele, insa. Shane, parca era o denumire desprinsa din cartile citite de ea de sute de ori, pentru ca nu isi mai cumparase altele. Oricum, o lasa pe masa, iesind din incapere si indtreptandu-se spre bucatarie cu gandul de a-si face un ceai si de a se uita la un film la TV, sperand sa fie ceva nou ce merita vazut...
_________________

[Ginuta]

ooc : Bun, deci ideea pare primitatoare cu singuratatea si cartea aia, poate iesi ceva tare din asta!! Sa vedem ce!

bic :

Adele se trezi buimacita. O durea capul si simtea nevoia puternica de a varsa. Inspira adanc miresmele curate de munte inaintea ploii, dar regreta imediat. Mirosea puternic a excremente fermentate, a praf si uscaciune. Asta ii agrava si mai tare dispoziția de mai devreme.
Incerca sa isi miste mainile pentru a-si astupa nasul. Nu le putea misca! Erau legate la posterior cu o funie. Vru sa se ridice, dar tot corpul ii era legat de trunchiul unui copac.
Nici nu isi amintea cum ajunsese in starea asta! De fapt, chiar isi amintea. Incercase sa adune niste plante din jurul unei case cam prapadite, dupa care un baiat pe care nu isi amintea cum il cheama venise sa ii spuna sa plece cat mai repede. Apoi se auzira niste bubuituri si amandoi cazura la pamant. Atat, apoi totul era sec.
Bun, dar atunci unde era tipul ala?
- Hei, articula ea cu greu. Esti si tu aici? intreba cu rasuflarea taiata, caci duhoare ii intrase pe nas si ii invadase plamanii.
Apoi auzi cum cineva tuseste in spatele sau.
- Da, sunt aici. Ai patit ceva?
- Ma arde partea stanga a corpului si cred ca am ceva pe fata. Nu mai spun de plamani, care sunt varza acum. Tu esti bine?
- Fracțiune drapta e distrusa, nu o simt deloc. In rest e bine. Dar ce miroase asa?
- Nu vrei sa stii.
- Atunci nu imi spune, incerca el sa glumeasca. Cred ca am un briceag in buzunarul sin spate. Ajungi la el?
- Stai! Da, l-am luat.
- Acum apasa pe butonelul ala mic, e pe partea verticala, o indruma el. L-ai gasit?
- Da, o secunda.
Si reusi, incet, dar sigur, sa taie legaturile acelea. Apoi amandoi se prabusira in fata, cazand cu capul pe o parte, unul in fata celuilalt.
- Eu sunt Lovendal, spuse baiatul
- Eu Adele, spuse si fata, intinzand mana spre el pentru a-si strange mainile. Nu reusi, dar el ii surase, intelegandu-i intentia.
- Va ploua, ii sopti el.
- Sper, raspunse si ea incet, dupa care amandoi isi pierdura cunostinta, cu mainile intinse unul spre celalalt.
Si atunci incepu ploaia...
_________________

[Olathe]

Olathe, asa cum se si asteptase, a adormit inainte ca filmul sa termine primele minute de prezentare. Dormea frumos, ca un copil inocent si lipsit de griji. Dar nu era asa. In adancul sufletului ei, se temea mai tare de singuratate decat un om ce urma sa fie spanzurat.
La un moment dat, cand filmul era spre jumatatea finala, incepu sa sfornaie. Apoi, din ce in ce mai greu, tragea aer in piept. Se scula speriata, cu o privire plina de groaza, desi nu avea de ce sa ii fie frica in momentele acelea.
Insa ea simtea. Simtea ceea ce nimeni altcineva nu putea vreodata sa faca. Mirosea prezenta unui suflet... a unui suflet mort!! Fusese aproximativ de ea, poate chiar o si atinsese, iar acest atingere fizic pastrase urma proaspata. Cauta prin toata casa umbra specifica celor dusi, o umbra cenusie ce miroase a pamant si mucegai. Nu o gasi. Ciudat i se parea ca atmosfera din casa nu se tulburase, ci ramasese neschimbata. Asta nu era natural in astfel de situatii, caci i se mai intamplase sa aiaba de-aface cu situatii asemanatoare, insa acum totul era perfect normal.
Inchise televizorul si se intoarse in camera sa. Cartea era intacta, exact acolo unde o lasase. Iar apoi facu un lucru ciudat. Se apropie de ea si o ridica, fara a o deschide, insa, si o mirosi. Era un miros uman, perfect normal. Si totusi, ceva era straniu in povestea asta.
Mai cauta o data prin casa, cu o ramurica de soc in mana, menita sa alunge spiritele rele, insa planta nu sfaraise deloc, semn ca nu "depistase" nimic paranormal in locuinta.
Olathe o stinse si o arunca la gunoi, dupa care urca somnorosa in camera sa. Se baga sub paturi, desi nu statea prea ușor pe halatul ghemotocit in zona coapselor. Oricum, adormi imediat...
_________________

[Ginuta]

Adelle se destepta, ca si ultima data, inainte tanarului. Era uda leoarca, parul i se lipise pe fata, iar noroiul de pe jos ii intrase peste tot si acums e intarea, incepand sa o gadile.
- Lovendal?
- Ce e? mormai el.
- Trezeste-te, haide, sa plecam!
- Unde sun... Da, uitasem. Numai sa vad daca putem merge.
- Nu inteleg, se nelamuri Adelle.
- Sa vedem ce parti ale corpului au fost afectate de acea explozie, ii explica Lovendal.
- Stai sa vad.
Si Adelle se ridica in picioare, cazand degrabă la loc. Cand atinse pamantul naclaios, scoase un geamat, uramt apoi de alte suspine de durere. Si incerca iar, dar cu mai multa grija. Fara alt rezultat, insa. Numai ca de data asta Lovendal se intinse si o prinse, amortizand putin din durerea fetei, dar accentuand-o pe a sa. Se stramba de durere, fara ca Adelle sa il observe.
- Esti... esti bine? il intreba ea.
- Da, dar tu?
- Nu, chiar deloc. Am impresia ca am o glezna sucita, desi nu imi pot imagina cum s-a putut intampla asta.
- Stai, lasa-ma sa incerc eu.
Si Lovendal se intinse se glezna fetei care parea ranita, o apuca si o intoarse cu putere. Adelle, desi tresarise, isi inneca in ea strigatul si isi pastra lacrimile la locul lor.
- Mai stai putin asa, o sfatui el. Poate reusesc eu.
Apoi, cu un aer ce parea indemanatic, se sprijini de copac si reusi sa isi mentina echilibrul. Dar imediat ce ii dadu drumul se dezechilibra. Nu cazu, insa, mentinandu-se intr-o pozitie subreda, dar stabila.
- E mai greu decat speram eu sa fie, marturisi el.
- Te cred. Crezi ca m-am putea ajuta si pe mine?
- De ce nu?
Se misca cu grija spre ea, ii intinse amandoua mainile, iar Adelle se prinse de ele cu manutele ei firave si se stabili pe picioare. Lovendal, care incepuse sa se simta mai stapan pe sine, o sustinu pe fata intr-o pozitie verticala, chinuindu-se sa o mentina dreapta, intrucat mereu avea tentatia de a se lasa in fata. Insa, intr-un final, cand amandoi se putura tine pe propriile picioare, Adelle se intoarse spre tanar.
- Multumesc frumos, pentru tot, ii marturisi ea sincera, apropiindu-se neindemanatica de el pentru a-l prinde in imbratisarea ei.
Lovendal o prinse inainte sa cada, strangand-o la pieptul sau.
- Nu ai pentru ce, Adelle, nu ai pentru ce....
_________________

[Olathe]

Shane se intoarse inapoi in mulțimea sa. Calatorise cu 2 zile in viitor, vizitand-o pe Olathe. Fara ca altcineva sa stie sau macar sa banuiasca, el o indruma pe un drum primejdios. Era, insa, destinul ei. Iar el numai ii dadea impulsul necesar de a o orienta spre directia in care trebuia sa mearga. Bun, fusese de 2 ori in acea zi, putea sa se intoarca iar in 7 ore. Pana atunci, avea suficient timp pentru a se odihni, inainte de a se intoarce la misiunea ce ii fusese data.

*************************

- Kevin, Kevin, da-te, frate, de pe mine! il ruga Lara.
- Doamne, scuze. Crezi ca vreau sa iti strivesc oasele firave?
- Ha, ha, a dat sarcasmul peste noi? Unde este Damen?
- Nu stiu. Era cu noi?
- Da, am plecat impreuna de 3 saptamani!
- Serios, abia daca l-am vazut.
- Asa de nesuferit esti tu mereu? il ironiza ea.
- Mi se spune des, deci da. Dar stai calma...
- Calma? Tu glumesti? Acum vreo 4 zile am constantat ca ne-am ratacit, iar tie nu-ti pasa? Daca il mananca vreun urs?
- Urs? Pe Damen? Slabe sanse, Lara.
- Nu conteaza, dar unde e? Daca ai uitat, el are harta.
- Harta spre ce? Lumea Zanelor si a Palatelor din acadele?
- Uite, frate, nu ma mai enerva atat!
- Surioara, stai calma. Este pe aici pe undeva. Doar nu s-a evaporat, nu?
- Nimic nu e imposibil, sa stii!!
_________________

[Ginuta]

Emily statea intr-un bar amarat si saracacios. La o masa aflata intr-un colt, isi lasase pusca pe suprafata unsuroasa de lemn, ducand din cand in cand mana la halba ei de bere de proasta calitate, intrucat altceva nu avusese de ales. Cand lasa scarbita paharul pe masa, scormonea cu o furculita ruginita si fara un piciorus prin singurul fel de mancare rezonabil, o placinta prea grasa pentru a putea fi considerata comestibila.
- Dulceata, mananci aia? o intreba un om de la masa alaturata.
- Cred ca nu, o vreti dumneavoastra?
- Cam da, mersi, scumpete! termina el, luandu-i acea scarbosenie din fata si apucandu-se sa o infulece.
Emily se stramba dezgustata, gandindu-se cum putea sa manance asa ceva. Dar bine ca scapase de mirosul ei. Isi duse instinctiv mana la centura cu arme de la brau. Pipai apoi conturul elgant al pistolului sau nou-nout. Abia astepta sa il incerce. Pacat ca avea prea putina munitie.
Apoi, cu un gest zmucit care o surprinse si pe ea, se ridica, isi lua lucrurile, plati pentru mancarea de care nu se atinsese si, cu pusca pe umar, astfel incat sa indeparteze omenirea de langa ea, iesi pe usa, despinzandu-se din duhoarea aceea specifica barurilor de prost-gust, un amestec de tutun, bautura proasta si transpiratie, inspirand profund aerul curat si umed al naturii din timpul ploii.
Fara sa se gandeasca de doua ori, se bucura inca o data de racoarea de afara, dupa care porni cu pasi siguri, in trap aproximativ militaresc, spre padurea din care iesise mai devreme, cu gandul sa-si gaseasca un refugiu. Nu avusese parte de nimic acceptabil in acest satuc jerpelit, considernad ca se putea distra mult, mult mai bine in mijlocul salbaticiei.
Apoi, cu un gest sigur, expert, isi arma mai intai pusca, dupa care baga u set de cartuse in noua sa achizitie.
- Distractia poate incepe, papusa, spuse ea entuziasmata, dupa care isi lua avant si alerga spre inima padurii.
_________________

[Olathe]

Adevarul este ca Damen se pierduse putin de insotitorii sai. Si nu putin, ca era sigur ca ei o luasera prin dreapta, iar el prin stanga.
- Frate, pe bune, se certa el. Cum adica sa nu fi vigilent pe unde mergi? Daca eram duduie, intelegeam sa ma uit dupa cai verzi pe pereti, dar asa? Sunt sigur ca Lara mi-a pus ceva in mancare! Mda, Lara, isi aminti el visator. Daca nu ii gasesc ma bate cu chitara pana o rupe!!
Rase apoi in sinea lui si o apuca pe drumul pe care venise. Apoi, lunad-o pe cel corect, inainta din ce in ce mai sigur pe el.

*************************

- Kevin, sopti Lara. M-ai atins tu pe picior?
- Daca nu erai sora mea sigur o faceam. Nu, deci de ce?
- Pentru ca am simtit ceva pe mine, se cutremura ea.
- Aaa, pe bune? Cumva asta? spuse el, laund ceva de pe Lara si ridicand chestia la nivelul fetei ei.
Fata tipa.
- Doamne, ia-o!! Ia-o de aici!!
- Lara, este o.... nu e o rama!! E jumatate de rama. Doamne, ce tare, Ma intreb unde o fi jumatatea ei?
- De unde sti ca este jumatate? se oripila ea.
- Pentru ca eu am rupt-o, rase el de fata.
- Frate, esti scarbos. Nu, nu scarbos. Esti de-a dreptul ingrozitor de respingator prin dezgustul pe care il emani prin toti porii tai transpirati.
- Tu acum ma jignesti, pentru ca eu, sincer, nu imi dau seama?!
- Te urasc. Cum a putut saraca mama sa dea nastere unui delicvent ca tine?
- Soro, soro, totul e ok pana ajungi la mama. Nu uita ca e te ster...
- Bine, nesuferitule!! Dar mai stiu eu niste chestii... , il ameninta ea.
- ... pe care mi le-ai spus de fiecare data cand ai vrut sa obtii ceva, o completa Kevin.
- Si mereu am obtinut, asa-i?
- Mda, asa e...
_________________

[Ginuta]

Lovendal si Adelle nu stiau cat au mers. La un moment dat, dandu-si seama ca ceva nu este in ordine, fata puse intrebare care ii chinuia pe amandoi:
- Stii pe unde mergem?
- Evident. Daca o tinem tot inainte, in doua ore ajungem intr-un satuc.
- De unde stii asta?
- Daca mergi in nord dai mereu peste un sat in zonele astea, o lamuri el.
- Si asta de unde o sti? Spui toate lucrurile astea de parca ai cunoaste padurile de aici ca in palma, il acuza tanara.
- Dar chiar le cunosc, se apara Lovendal.
- Cum? De unde? Stiu imprejurimile orasului in care am trait pana acum de cand m-am nascut, si vreau sa iti spun ca noi nu ne aflam printre ele, ok? Asa ca pot deduce si singura si fara sa ma stresez prea tare ca noi suntem la mile departare de locul meu natal. Poate si al tau, cine stie? Pana la urma nici nu te cunosc!! Ce-ai vrea acum, sa ma incred orbeste intr-un necunoscut? De unde pot eu sa stiu ca ma duci intr-un "satuc". Daca ma duci nu stiu eu unde? Sau daca chiar tu ai pus la cale explozia aia pentru a fi acum impreuna, iar eu sa am incredere in tine pentru ca ai avut un briceag si ne-am eliberat amandoi si asa mai departe?? Nu stiu nimic, absolut nimic. Nu inteleg mult prea multe pentru a putea pune totul cap-coada! Te rog, lasa-ma in pace! rabufni ea enervata, zmucindu-se de langa el in componentă opusa drumului lor si apoi luand-o la stanga.
Acolo se prabusi obosita la pamant, sprijinindu-si fruntea pe genunchi si incepand sa planga in hohote pentru isteria de mai devreme. Isi ridica ochii umflati si rosi si se uita daca Lovendal o urmase. Ei bine, nu o facu, si fata se bucura pentru asta. Nu ar fi vrut sa o vada asa, chiar daca, dupa cum mai spusese, nici nu stia cine e. Dar tanarul era riguros in spatele ei, supraveghindu-i indiferent ce miscare. Evident, ea nu il putea vedea.
Apoi, cand in sfarsit paru sa se potoleasca, il striga usor :
- Lovendal?
Acesta nu raspunse imediat.
- Da, Adelle?
- Spune-mi sincer : unde mergem?
- Nu stiu.
- Dar ai spus ca intr-un satuc!! se sperie fata.
- Daca ti-as fi spus ca suntem pierduti in mijlocul salbaticiei nu ai fi facut altceva decat sa te panichezi si sa devii isterica, insa asta oricum ai facu-o, dar nu te condamn. Inteleg cum ar trebui sa te simti acum.
- Cum? Speriata, stresata, isterica si suspicioasa? isi batu ea joc de baiat.
- Da, asa te simti, raspunse el simplu.
- Bine, atunci poti sa ma lasi pana dispare oboseala de pe lista starilor sufletesti.
- Somn usor, Adelle, ii spuse el suav, invelind-o cu jacheta lui.
- Ia mai taci!!
_________________

[Olathe]

In sfarsit, Damen ii gasise. Lara nu stia daca sa fie fericita, furioasa sau chiar ambele. Se apropie de el, strangand mai tare husa chitarii sale pe care o tinea la spate.
- Unde ai fost? il intreba ea sec.
- Pe aici, m-am pierdut si eu putin, incerca el sa glumeasca.
- Da, asta am vazut si noi. Spune, suntem pe drumul bun?
- Si de unde sa stiu eu?
- Harta, Damen, tu ai harta, ofta exasperata Lara de banalitatea raspunsurilor tanarului.
- Da, corect, asa e. Inainte pana gasim un semn rosu.
- Am trecut de el acum cativa kilometri, ca sa stii si tu.
- Ala era primul. Sunt plasati din x in x kilometri ca sa nu ratacim drumul.
- Si cate semne sunt? se baga in seama Kevin.
- Poti fi doar 5, sau 10, sau mai multe, nu se stie. Dar mereu drumul lor duce undeva.
- Pe bune? il intreba sarcastic Lara.
- Absolut.
- Bine, spuse fata.
- Doamnele primele, ii spuse Kevin, obligand-o sa o ia mai inainte, si oprindu-l apoi pe Damen ca sa-i spuna : Omule, ai grija de ce prostii mai faci. Nebuna asta de sor-mea era cat pe ce sa se taie cu pana de la chitara.
- Asa ceva e posibil?
- Aia si e problema, ca nu e. Nu ai fi vrut sa vezi cum face cand ceva nu ii iese.
- Nici nu vreau sa stiu...
- Chiar ca. Oricum, incearca sa nu te mai ratacesti printre propriile degete de la picioare, ok?
- Printre cele 7 de la dreptul sau cele 4 de la stangul? intelese el gluma lui Kevin.
- Esti omul meu. Dar ai grija, vorbesc serios...
- Aha, rase amuzat Damen.
- VA MISCATI ODATA PICIOARELE ALEA, IN NUMELE DOMNULUI?? se isteriza Lara.
- Ma impiedica degetele in plus, sopti Damen, suficient de tare sa sa-l faca pe Kevin sa se prapadeasca de ras.
_________________

[Ginuta]

Adelle nu adormi imediat, frustrarea din ea fiind prea mare. Chair daca ii era frig si incepuse sa tremure de la apa rece care ingheta treptat pe ea, daduse in laturi jacheta lui Lovendal de pe corpul ei micut si infrigurat de fiecare data cand acesta o tot punea pe ea.
Si brusc nu mai simti nimic, toate simturile ii amortira. Atipise, cu o mina incruntata intiparita pe fata.
Vazand-o ca doarme, Lovendal o inveli la loc cu haina sa, insa cand o vazu ca tremura de-a dreptul, dandu-si jos si hanoracul si punandu-l sun jacheta, ramanand doar in tricou, se duse sa caute niste surcele pentru un foc. Facu un morman maricel pe care il aprinse cu o bricheta. Observand ca fata nu mai da niciun semn, se gandi ca poate in sfarsit dormea impacata. Dar nu ii putea auzi respiratia! O intoarse cu fata in sus. Ea nu reactiona. Apoi o aseza cu fata spre foc, scaldandu-i chipul palid in lumina flacarilor. Nimic.
Incepuse sa se teama deja pentru sanatatea ei. O lua de mana, ii rasfira degetele, i le articlua, dupa care repeta de vreo 5-6 ori la fiecare mana, pentru a i le incalzi, dupa care le lasa aproape de flacara vie. Apoi o batu usor pe fata pana obrajii ii capatara o nuanta mai naturala. Si atunci se produse miracolul : fata intai tusi, dupa care fornai de cateva ori din nas, incepand sa respire linistit, dar usor precipitat.
Lovendal facuse ceva ce poate ii salvase fetei viata. In maxim jumatate de ora, in cazul in care nu ar fi actionat, aerul rece al padurilor ar fi invaluit-o pe fata, ducand-o in lumea umbrelor, din care nu s-ar mai fi intors niciodata. Zambi in sinea lui, iar apoi se cutremura gandindu-se la ce s-ar fi putut intampla. Adelle era in viata, si mai mult de atat, era in siguranta...
_________________

[Olathe]

Olathe deschise ochii umezi si lipicioasi. Casca de ii trosnira falcile, dupa care se stramba. Si asta nu din cauza ca avea o pata rosie de-a lungul coloanei lasata de hainele ei, ci pentru ca cineva claxona de zor in curtea din fata casei sale.
Se apropie stangace de geam, dupa care dadu perdelele in laturi, lasand lumina sa ii invadeze camera. Apoi se uita pe geam. Un Porche mare si negru nu se misca din fata locuintei ei. Insa, ca si cand respectivul din masina ar fi stiut ca ea a aparut, claxonatul inceta brusc. Olathe se uita incruntata la masina uimitor de scumpa care statea acolo in plin praf. In mod clar nu era a parintilor ei sau a oricarei cunostinte care avea ceva bani in banca.
Cand nu dadu niciun semn ca s-ar misca de acolo, zgomotul incepu sa se auda la fel de enervant ca inainte.
- Doamne, se enerva ea. Daca nu inceteaza odata o sa cobor la el. Sau poate chiar asta vrea. Oricum, prioritatile de fata inainte de orice.
Asa ca isi lua prosopul de baie de dupa usa si niste haine curate si intra in baie. Dusul ei fu rapid si neplacut, pentru ca afara zgomotul din ce in ce mai sacaitor. Lasandu-si parul umed sa ii cada pe spate, tranti usa salii de baie si cobori in graba scarile. Isi lua de dupa usa de la intrare hanoracul si iesi afara in papucii ei de casa roz.
In acel ocazie totul se cufunda in liniste.
- Doamne-ajuta, bine ca s-a oprit, multumi ea.
Iesi pe poarta destul de preocupata si isi incrucisa mainile la piept dupa ce isi arunca gluca pe cap. Atunci usa de pe locul soferului se deschise si din masina iesi un tanar superb. Olathe isi trase si mai tare fermoarul si isi indesa capul in hanorac pentru a nu se vedea ca gura ii era cascata de uimire. Baiatul parea desprins de pe coperta unei unei reviste de moda, genul care are asupra lui o reputatie de playboy de nepatruns. El se apropie sigur de ea, desi nu dadea impresia ca ar vrea sa spuna ceva. Asa ca Olathe sparse tacerea aia insuportabila.
- Hmm, pot sa te ajut cu ceva? Ai probleme cu masina sau ce, ca altfel nu inteleg de ce ai tras in fata casei mele?! spuse ea impasibila.
- Nu, totul e bine, spuse el cu o voce suava.
- Atunci, te-ai ratacit sau ti-e rau? Vrei ceva?
Nu stia de ce, dar se simtea atrasa de ochii lui cenusii si de parul lui blond, ciufulit. Aura lui era galbena, pasnica, cu usoare nuante roz si rosiatice, genul celor indragostiti sau pe punstul de a se indragosti. Ea rosi cand isi daduse seama ca vazuse asta.
- Nu, totul e ok, repeta el.
- Atunci de ce claxonai asa? Cred ca vecinii au chemat politia! se nelinisti Olathe.
- Nu au chemat-o. Vazu in el ca era sincer, desi chiar nu avea de unde sa stie daca cineva sunase sau nu undeva.
- Bine, imi spui si mie atunci ce cauti aici?
- Pe tine, spuse el bland.
- Bun, deci m-ai gasit! Esti vreo ruda indepartata sau cum? Parintii mei nu stau cu mine, mergi vreo 500 de km tot spre sud si ajungi la ei.
- Nu ii caut pe parintii tai.
- Atunci?
- Trebuie sa vorbim.
- Pai vorbeste, dar poate mai repede, ca inghet aici.
- Intra in masina, ii propuse el.
-Mai bine nu, refuza ea cu gratie, amintindu-si ca era imbracata aiurea. E urgent? Nu mai putem amana?
- Nu mai e mult timp.
- Timp ca sa ce? Olathe nu intelegea nimic. Uite, ce zici daca vii mai incolo? Pe la 12, cand pot sa fiu si eu in situație sa inteleg ceva?
- O sa fiu aici. Ai grija de tine, termina el, intrand cu gratie pe locul soferului, facand motorul sa toarca, pornind apoi pe aleea prafuita.
Grija de tine? Cine crezi ca vine? Bau-bau de dupa usa? Oricum, totul era aiurea, dar nu putea sa lase sa ii scape o companie placuta. Bine, va astepta ora 12...
_________________

[Ginuta]

Adelle se destepta cu un gust metalic in gura. Se intoarse pe o parte si scuipa, sperand sa mai scape de acel gust insuportabil. Insa ceea ce scuipa fu sange, unul aproape întunecat si consistent. Ii veni sa vomite cand il vazu. Apoi incepu sa tuseasca, sec si inecacios. Cand se potoli, ii era greu sa respire, intrucat ceva ii bloca caile respiratorii.
- Lo-ven-dal! il striga ea gatuit pe tanar.
Acesta ii raspunse imediat :
- Da, ce este?
- Mi-e rau de mor! Nu am a-er, se chinui ea sa zica.
- Te ajut sa te ridici in capul oaselor?
- Da, te rog.
Lovendal se apropie de ea, o lua pe dupa umeri, iar ea se sprijini pe bratele sale bine facute si reusi sa se aseze mai omeneste.
- Multumesc, rasufla ea.
Isi numara respiratiile. Erau mai putine decat ar fi trebuit in mod normal. Apoi isi duse o mana la frunte. Era rece. Se uita apoi la mainile sale si la picioare. Erau vinetii.
- Lovendal, spune-mi drept, se incumeta ea. O sa mor asa?
- Adelle, nu vorbi prostii, ii spuse baiatul sincer si bland. Natural ca nu, totul va fi bine, ai incredere in mine.
Desi se uita urat la el, Adelle stia ca trebuia sa faca asta.
- Bine, accepta ea.
- Vrei ceva? se interesa Lovendal.
- Sa stai cu mine si sa nu ma lasi singura, spuse fata in timpul unui acees de tuse, la finalul careia ii mai veni in gura o cantitate noua de sange, pe care, desi se chinui sa nu il dea afara, fu nevoita sa il scuipe.
Tusi apoi iarasi, strangandu-si picioarele la piept, acoperindu-le cu mainile. Atunci realiza ca avea ceva peste umeri : hainele lui Lovendal. Atunci se uita la tanar si vazu ca, desi era doar intr-un tricou, nu ii era nicidecum frig. Sau cel putin nu lasa sa se vada asta. Ea ii zambi cu subinteles.
- Nu voi pleca nicaieri. O sa stau aici cu tine.
Si el se apropie de ea, luand-o sub bratul sau, iar ea se ghemui pentru a se incalzi mai bine. Nu dupa mult timp adormi la loc si, cu toate ca nu se simtea bine, somnul urma sa fie linistit.
_________________

[Olathe]

Dupa ce intra in casa, Olathe arunca dupa usa hanoracul, isi lega un baticut in jurul capului si o tuli in bucatarie. Isi lua doar un suc de coacaze si urca la ea in camera.
Se aseza la birou si deschise cartea pe care o primise cu o zi in urma. Citi din noua : " Pentru tine, Olathe. Shane, un viitor prieten "
Ok, cine era prietenul asta? O fi avand si el un Porche? se gandi ea glumind. Deschise apoi, trecand repede peste cuprins. Era o carte despre lucruri paranormale, despre ciudati ca ea. Erau descrise puteri si rezultate ale harurilor pe care le aveau, iar la final era o arhiva cu toate ființele care aveau astfel de inzestrari. Curioasa, se duse sa vada ce persoane erau pe acolo.
Ei bine, arhiva avea cam... jumatate de pagina pe care scria cu litere mari!! întâiul era un barbat care traise prin 1783, apoi o femeie de prin 1814, urmata de o alta din 1829. In fine, evident ca murisera intre timp, dar data decesului nu era precizata. Apoi mai era un nume : Shane Connary. Sa fie oare acelasi tanar care ii trimisese cartea?? Atunci ar avea sens... Apoi citi ultimul nume : Olathe - ultima dintre noi. Wow, era undeva cu niste "noi"!! Ce porcarie, gandi ea.
Insa citi cuprinsul. Exista cate un capitol pentru fiecare dintre cei 5 ciudati. Nu citi la primii 3, ci deschise direct la sectiunea lui Shane. Era o lucrare mare, insa avea atasata si o poza.
Atunci isi ridica privirea de la carte, isi baga degetul in pahar si apoi il supse, scotand un plescait de satisfactie.
- Ia te uita ce avem noi aici, zise ea multumita. Un micut prieten pus pe sotii...
_________________

[Ginuta]

Era dimineata si... frig. Adelle deschise ochii si incerca sa se abtina sa nu vomite.
- Adelle, esti bine, o intreba Lovendal vazand-o cum se culca pe o parte.
- Nu, recunoscu ea.
- Ia asta.
- Ce e?
- Sunt niste ierburi uscate. O sa te ajute.
- Uscate? Acum? Le-ai prajit la foc sau imi dai altceva? il suspecta ea.
- Nu, sunt niste vegetale medicinale, ii explica Lovendal cu rabdare.
- Bine atunci.
Adelle lua saculetul din mana lui si incerca sa se ridice la loc. Isi baga nasul in palntele medicinale si inspira de cateva ori. Dupa care lua saculetul de la nas, strangandu-l la gura pentru a nu da pe jos ierburile si stranuta. O data, de doua...
- Pardon, zise ea intre doua stranuturi.
- Nu, e bine, e linisti Lovendal. Asta e scopul.
- Sa ce? Sa stranut?
- Da. Sa iti curga nasul - poftim o batista - si lacrimile. Asa elimini impuritatile...
- ... pe care tu m-ai pus sa mi le bag in corp.
- Ba nu, chiar o sa vezi ca te simti mai bine.
- Daca spui tu. Stranuta iar. Ia-l, nu mai imi trebuie, si ii dadu saculetul.
- Ar fi bine daca ai mai mirosi macar odata, o sfatui tanarul.
- Nu cred ca mai pot inca o data, abia m-am linistit.
- Incearca, te rog, din nou, repeta el calm.
- Bine, cum zici. Isi baga iar nasul in plantele uscate care o gadilau in jurul nasului. Dupa ce si-l scoase, fu nevoita sa dea jos ierburile care ii ramasesera lipite de fata. Si asa mai stranuta de vreo cateva ori.
- Cum te simti acum, o intreba Lovendal.
- Tot imi vine sa vomit si a inceput sa ma doara capul.
- Atunci e bine, acum culca-te.
- Vrei sa dai la medicina sau ceva de genul?
- Nu chiar...
- Mi-e frica de ce s-ar putea sa imi fi facut, se nelinisti Adelle.
Atunci tanarul se apropie de fata si se uita concentrat in ochii ei.
- Nu ti-as face nimic rau, Adelle. Acum culca-te, si o saruta pe frunte.
Ea zambi stanjenita si mai mult din respect se culca, ascultatoare.
- Nu o sa pleci, nu? intreba ea inainte sa adoarma.
- Nu, voi fi chiar aici si cand te vei trezi, ii spuse Lovendal, dar nu mai primi niciun raspuns : Adelle adormise deja.
_________________

[Olathe]

Olathe isi pusese pe ea o pereche de blugi intunecati si se pregatea sa isi puna camasa alba pe care abia o calcase, cand vazu Porche-ul cum intra pe alee, lasand in urma un nor de praf. Masina ramase in fata casei ei cu motorul oprit. Niciun claxon... inca.
Cand termina de incheiat si ultimul nasture, lua cravata neagra din sertar si ii facu un nod lejer, dupa care o stranse putin si o lasa din mana. Lua de pe masuta de toaleta cerceii ei norocosi in forma de potcoava, iar apoi scoase din dulap balerinii ei albi si ii incalta. Isi puse in ghiozdan cartile si caietele si, inainte sa si-l arunce pe un umar isi puse sacoul închis la culoare cu emblema liceului - o floare alba cu 5 petale cu varfuri ascutite.
Cobori in graba scarile, lua cheile de pe masuta de la intrare si incuie, apoi iesi pe poarta si o incuie si pe aceasta.
Soferul masinii o astepta, sprijinindu-se pe partea dreapta a capotei, cu spatele la ea. Era imbracat cu un alt costum.
- Buna, ii zise el simplu.
- Da, deci hai sa lamurim niste lucruri. Nu ma urc in masina aia pana nu stiu cine esti si ce vrei, spuse fata serioasa.
- Nu ti s-a spus?
- Ar fi trebuit?
- Da. Sunt Shane Connary, noul elev. Am fost la liceu la sfarsitul saptamanii trecute pentru inscriere. Directorul mi te-a repartizat sa imi fi indrumatoare in primele zile.
Clar, la asta nu se asteptase. Intr-adevar, tanarul purta sacoul specific liceului. Si cum adica "repartizat'? Adica alesese ea ceva sau putuse sa faca ceva pentru a refuza? Nu ca ar deranja-o, dar era ciudat.
- Bine atunci, spuse ea la fel de serios.
- Doamnele primele, zise Shane deschizandu-i usa.
- Pari cam matur pentru a-mi pune o piedica.
- Nici nu intentionam, spuse el inchizand usa.
In masina mirosea placut a... aromă lui Shane, evident. Olathe isi scoase dintr-un buzunarel lateral pudriera si incerca sa-si ascunda un cos. Nu reusi, pentru ca tanarul apasa pedala de acceleratie si scapa din mana buretelul. Cum facuse asta? Nici nu il auzise cand intrase... Isi baga pudriera la loc si nu spuse nimic.
- Deci, zise Shane, cu ce incepem?
- Cu ce incepem ce?
- Cu un tur al scolii?
- Nu crezi ca esti cam mare? il ironiza fata.
- Nu, glumi el.
- Ti-ai luat orarul?
- Doamnei secretare cred ca ii va lua ceva, pentru ca isi pierduse ochelarii.
- Dar mereu ii tine pe cap!!
- Am vazut ca ii avea acolo, dar sa nu creada ca sunt vreun mistocar.
- Bine ai facut. Si cu asta incepem. Intai sa vedem ce ore ai si apoi ramane de vazut.
- OK, am ajuns, spuse vesel Shane.
"Doamne, da sa nu ma vada nimeni, Doamne da sa nu ma vada nimeni". Dar toata lumea era in jurul masinii scumpe care parcase in inițialul loc de langa intrare.
- Tu nu vi? o intreba el pe fata.
- Acum as vrea sa nu, spuse numai pentru ea, desi nu era sigura ca el nu o auzise...
_________________

[Ginuta]

Adelle clipi de cateva ori. Incet-incet, reusi sa se acomodeze cu lumina si deschise larg ochii. Apoi casca sanatos. Nu o durea nicaieri, decat putin in piept, probabil de la plantele care ii intrasera mai adanc. Apoi simti ca ii este cald. Mult prea cald, gandindu-se ca seara precedenta murea de frig. Se ridica si il vazu de Lovendal langa ea.
- Cum te simti? o intreba el.
- Sincer, chiar bine. Data viitoare nu o sa ma mai indoiesc de calitatile tale de medic.
- Nu trebuie. O indoiala are mereu atracția ei : da adrenalina.
- Pot si fara, mersi frumos, glumi ea. Chiar se simtea mult mai bine!!
- Este vreo problema? se incrunta el vazand-o nelinistita.
- Hmm, cred ca nu. Doar ca nu imi amintesc daca asa eram imbracata si aseara, il privi ea perplexa.
- Da, nu erai, o lamuri tanarul, rasufland usurat pentru ca doar despre asta era vorba.
- Si atunci?
- Ti-am spus ca plantele o sa te faca sa te simti mai bine. Si asa au facut, din cate vad eu. Doar ca cei care le folosesc au o reactie la ele : fac febra. Ma asteptam la asta, doar ca la tine s-a manifestat mult mai repede decat ma asteptam. M-a luat prin surprindere si nu am avut timp sa iau pe rand hainele de pe tine pentru a nu transpira in ele. Si aici am gresit eu. Cand ai inceput sa razi in somn, mi-am dat seama ca ceva nu era bine. Te gadialu picaturile de sudoare care ti se scurgeau pe corp si tricourile pe care le udasei. Am considerat ca nu preferai sa racesti sau sa faci pneumonie, asa ca am crezut ca era mult mai indicat sa iti caut ceva uscat si cred ca ai inteles tu...
- Da, am priceput, spuse Adelle stanjenita si buimacita inca de la somn. Mersi.
- Nu esti suparata, nu?
- Nu, nicidecum. E un fapt prea marunt pentru a mai conta, tinand cont cat de mult m-ai ajutat.
Lovendal nu raspunse, considerand ca asa este mult mai adecvat situatiei. Atunci miscarea lui Adelle il lua prin surprindere. Fata se ridica in picioare si incepu sa se invarteasca in cerc.
- Pot sa stiu ce faci? se nelinisti tanarul.
- Mda, ma orientez.
- Dupa ce?
- Dupa miros.
- Si unde suntem?
- La 5 km de un sat.
- Tu glumesti cumva? intreba el pe un ton cam artagos.
- Nu, pe bune.
- De unde stii?
- Tu ai secretele tale, iar eu pe ale mele...
_________________

[Olathe]

Shane ii deschise usa iar Olathe iesi, incercand sa isi ascunda fata pentru a nu fi luata la misto de ceilalti. Insa fluieraturile si "oo"-urile nu se lasara nicidecum asteptate. Fata isi lasa capul in pamant si grabi pasul, nepasandu-i daca baiatul o urma sau nu. Dar el era in fata ei, la intrarea in scoala.
- Cum faci asta? il intreba ea.
- Cum fac ce?
- Doamne, nu conteaza, si se intinse sa deschida usa inainte de a o face tanarul. Ai apucat sa iti iei si orarul?
- Nu! Am preferat sa te astept.
- Bine. Ma lasi pe mine sa vorbesc?
- Evident...
Mersera amandoi pana la biroul doamnei secretare de la intrare.
- Buna ziua, doamna Malone, spuse Olathe pe un glas cat mai dragut cu putinta.
- Buna, copila. Tu... tu mi-ai vazut cumva ochelarii??
- Stati asa sa ma uit putin.
Se apleca putin in fata, atragandu-i secretarei atentia, moment in care ii lua ochelarii din par si ii ascunse la spate.
- Uitati, doamna! spuse fata.
- Unde erau, draguta?
- Ahh, sub acele hartii.
- Multumesc frumos, esti o dulceata.
Olathe nu stia ce sa faca pentru a o opri pe femeie din trancaneala. Asa ca modifica subiectul :
- Doamna, sunt aici pentru noul elev care mi-a fost repartizat.
- Repartizat?
- Da, este vorba de Shane Connary.
- Da, asa este, mi-am amintit. E un tanar tare simpatic, ai grija cu el...
La auzul acestor vorbe, atat Olathe, cat si tanarul se intoarsera cu spatele la celalalt pentru a nu li se vedea ranjetele stanjenite.
- Mda, in fine, spuse tanara. Mi-a spus ca nu are orarul inca. Ati rezolvat dumneavoastra cu asta?
- Desigur, scumpo. Este chiar aici. Poftim si manualele. Asa. O zi buna iti dorect si aveti grija.
- Aha, mersi frumos, spuse fata in spatele teancului de carti grele, copertate.
- Ma lasi sa te ajut? o intreba Shane.
- Chiar te rog.
Ii dadu lui cartile si ea se uita putin pe orar.
- Bun, deci azi ai engleza, biologie, algebra, chimie, istorie si psihologie. Ciudat, si eu am aceleasi ore. Bun, lasa-ma sa merg la dulapul meu sa imi iar cartile si mergem. Aici scrie ca dulapul tau este pe debutantul coridor la numarul 205... precis langa al meu. Aa, uite-ti si cheia. Codul e universal, cred ca sti sa il schimbi si singur. Acum incearca doar 24-03-19-63-4.
- Cine a facut codul?
- Eu. M-am ocupat de ele in niste weekend-uri. Haide, s-a sunat deja. Domnul Jerome este tare nesuferit cand se intarzie la ora lui. Si cred ca azi o sa aiba si motive...
_________________